după chimioterapie corpul meu nu mai e al meu și nu știu cum să mă întorc

după chimioterapie corpul meu nu mai e al meu. paisprezece luni curată. mastectomie pe stânga, reconstrucție, cicatrici pe care le știu pe de rost. soțul meu spune mereu că vrea să fim 'ca înainte'. fiecare dată când zice asta mă doare ceva în piept. nu mai sunt ea. nu mă întorc la ea. nu pot. înainte de diagnostic mergeam la petreceri private undeva în Cluj, de patru ori pe an poate, mi-a plăcut mult. prima dată când m-am dezbrăcat în fața lui după operație am plâns și nu am mai încercat nouă luni. luna trecută am încercat, încet, doar noi doi. a fost ok. a fost trist și ok. ce nu mi-a spus nimeni — fanteziile mele s-au întors mai puternice ca niciodată, dar sunt cu străini. cu oameni care nu știu că am avut cancer. care nu se uită la mine ca la o 'luptătoare'. vreau să fiu privită ca o femeie care intră într-o cameră. nu ca o supraviețuitoare. asta e trădare sau singura cale înapoi?